Reprezentanți ai mediului de afaceri din stânga Nistrului au participat la un dialog organizat la Filiala Tighina a CCI

viber_image_2022-12-06_13-46-40-931La data de 06 decembrie 2022, peste 15 reprezentanți ai mediului de afaceri din stânga Nistrului au participat la un dialog cu autoritățile publice, care s-a desfășurat în incinta Filialei Tighina a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

În cadrul dialogului, Președintele instituției camerale Sergiu HAREA a reiterat importanța dialogului cu autoritățile publice, îndemnând antreprenorii să-și expună problemele pentru a găsi soluții concrete de care să beneficieze afacerile acestora.

Prezent la ședință, Kalman MIZSEI, Înalt Consilier al UE pentru Măsuri de Consolidare a Încrederii a vorbit despre adoptarea acquis-ului comunitar în domeniu, a standardelor de calitate şi de securitate pe care urmează să le respecte agenții economici care operează cu asemenea categorii de produse.

În cadrul reuniunii s-au abordat subiecte ce vizează procedurile de autorizare şi de import pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor care nu sunt înregistrate în registrele de profil ale Republicii Moldova: medicamente şi preparate farmaceutice, produse alimentare, produse de uz fitosanitar şi fertilizanți, ce au ca destinație şi sunt menite pentru consum exclusiv în regiunea transnistreană.

La eveniment au participat și reprezentanții Agenției Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM), Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și reprezentanții Serviciului Vamal,  care au vorbit despre regulile şi procedurilor de autorizare a bunurilor sus  menționate.

Toate întrebările și propunerile parvenite în urma dialogului vor fi sistematizate și expediate autorităților participante la eveniment.

 

Distribuie acest articol: